De astăzi şi pînă duminică, stadionul Kadriorg din Tallinn (Estonia) va găzdui cea de-a V-a ediţie a Campionatului Ruropean de Atletism pe echipe – Liga I. România va avea ca adversare pe Belarus, Belgia, Grecia, Estonia, Finlanda, Irlanda, Lituania, Norvegia, Portugalia, Slovenia şi Ungaria. În acest gen de competiţie contează locul ocupat de fiecare atlet.
Fiecare ţară are cîte un atlet în fiecare probă, iar cîştigătorul primeşte 12 puncte, în timp ce codaşul primeşte un punct. Zero puncte se va acorda celor care vor fi descalificaţi sau vor abandona. Clasamentul final pe naţiuni se va face prin adunarea punctelor obţinute de sportivii fiecărei ţări. Liga I este, de fapt, eşalonul secund al acestor întreceri, primele trei ţări clasate cîştigîndu-şi dreptul ca, la anul, să evolueze în Superligă. Promovarea este, de altfel, obiectivul fixat de către Federaţia Română de Atletism pentru concursul din Estonia. Campionatul European pe echipe se desfăşoară la 39 de probe, 20 la masculin şi 19 la feminin, în prima zi fiind programate 20, iar în ultima 19 probe. Din echipa României face parte şi musceleanca Elena Panţuroiu, care va concura în proba de triplusalt. Sportiva argeşeană legitimată la LNPA Cîmpulung, care este încă junioare, a devenit anul trecut vicecampioană europeană în proba de triplusalt, iar în acest an a devenit campioană naţională la senioare la pentatlon. Astăzi, începînd de la ora 12.40, se vor desfăşura următoarele probe: Ciocan – Cosmin Sorescu, 400 metri garduri – Angela Moroşanu, triplusalt – Elena Panţuroiu, 400 metri garduri Attila Nagy, prăjină – Ionela Pistol, 100 m – Andreea Ogrăzeanu, 100 m – Cătălin Cîmpeanu, înălţime – Mihai Donisan, disc – Ileana Sorescu, 800 m – Mirela Lavric, 1.500 m – Cristian Vorovenci, 400 m . Bianca Răzor, lungime . Adrian Vasile, 400 m . Florin Purcea, 3.000 m . Dana Loghin, greutate – Andrei Gag, suliţă – Nicoleta Anghelescu, 5.000 m – Nicolae Soare, 3.000 m obstacole – Cristina Casandra. Ultimele două întreceri ale zilei sînt ştafetele de 4X100 m, la feminin şi masculin, pentru acestea din urmă fiind cooptaţi Ioana Gheorghe, Florentina Marincu, Angela Moroşanu, Ana-Maria Nesteriuc, Andreea Ogrăzeanu, Andreea Zăizan, respectiv, Daniel Budin, Cătălin Cîmpeanu, Ştefan Codreanu, Doru Teofilescu, Alexandru Terpezan, nominalizarea celor patru urmînd să se facă înainte cu cîteva ore de disputarea probei.
http://www.curier.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=59158&Itemid=376
M.Duinea